luni, 14 iulie 2014

SCRISOARE DESCHISĂ Domnului Prim Ministru VICTOR VIOREL PONTA

 Stimate Domnule Prim Ministru VICTOR VIOREL PONTA,

IATĂ UN CITAT DIN EXPUNEREA DUMNEAVOASTRĂ ÎN PLENUL PARLAMENTULUI DIN DATA DE 4 MARTIE 2014: "Când vorbesc de continuitatea programelor şi proiectelor cuprinse în programul de guvernare din 21 decembrie 2012, mă refer la păstrarea creşterii economice şi la orientarea acestei creşteri economice către interesul cetăţeanului, în aşa fel încât fiecare cetăţean al României să se simtă beneficiar al acestui context economic favorabil. Mă refer la aplicarea şi în 2015 a creşterilor de salarii de pensii, după ce anul 2010 a văzut cea mai cruntă tăiere şi afectare a nivelului de viaţă, mă refer la ceea ce avem de finalizat, am redat împreună, Uniunea Social Liberală şi Guvernul USL, drepturile încălcate abuziv ale pensionarilor, ale bugetarilor, ale militarilor, ale diplomaţilor, ale celor pensionaţi în grupa unu de muncă. Cred că mai avem în continuare măsuri de adoptat împreună pentru aviatori, pentru personalul navigant, pentru cei care au avut de suferit în urma crizei economice…să reparăm nedreptăţile din 2010-2011." 

Domnule Prim Ministru VICTOR VIOREL PONTA,
În ziua de 17 iunie 2014, în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, s-a discutat Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 223 din 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civila din România (Plx.612/2013).

Domnule Prim Ministru VICTOR VIOREL PONTA,
Constatăm cu mare surprindere că, după 4 (patru) ani de la marea nedreptate făcută aviatorilor civili români, respectiv, şi generic vorbind, personalului navigant civil pensionar din România prin diminuarea drastică a pensiei legal şi constituţional atribuite, Dumneavoastră, prin impunerea imperativă a unei limite de 20 de ani de activitate ca personal navigant, cum şi prin impunerea altor limitari, sunteţi pe cale de a “îndrepta” o nedreptate cu o altă imensă nedreptate, aceea de a NU face “dreptate” în mod discriminatoriu la circa 450 – 500 de aviatori pensionari din totalul celor afectaţi.
Astfel, printre altele, la punctele 5 - 17 din Propunerea legislativă (anexată prezentei – Anexa 1), se afirmă “nu se susţin” şi se cere eliminarea Art. 423 - 10, prin urmare, Domnule Prim Ministru VICTOR VIOREL PONTA, vreţi oare să fie eliminate de la aşazisa “reparaţie” aproape 450 – 500 de aviatori pensionari ? Adică cei care, din diverse motive, inclusiv oprirea din activitatea de zbor de către fosta securitate (apropos… Dumneavoastră ce ştiţi despre aceste “lucruri” ???)! Înţelegem că, probabil, ar fi normal să fie “penalizaţi” cei care nu au avut “norocul” să treacă de normele impuse de către Dumneavoastră, dar prin eliminare, nu faceţidecât să perpetuaţi o discriminare prin alte discriminări. Oare aceasta este România pe care ne-o propuneţi, Domnule Prim Ministru??? Vrem să credem că NU.

Domnule Prim Ministru VICTOR VIOREL PONTA,
Vă rugăm să reanalizați la modul cel mai serios ceea ce ne-ați promis de repetate ori și în mod public, adică “reparaţia” drepturile încălcate abuziv ale tuturor pensionarilor aviatori, prin citirea corectă a articolelor din LEGEA Nr. 223 din 4 iulie 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, respectiv a Art.49 din aceasta:
ART. 49
De prevederile art. 43 - 48 beneficiază, după caz, si următoarele categorii de persoane:
a) personalul aeronautic civil navigant profesionist care, după data intrării în vigoare a prezentei legi, îsi pierde total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta si vechimea în muncă ale acestuia, pensia fiind acordată de la data pierderii capacității de muncă;
b) personalul aeronautic civil navigant profesionist care, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, si-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta si vechimea în muncă ale acestuia, pensia fiind acordată de la data intrării în vigoare a prezentei legi;
c) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist si care la data pensionării dețin această calitate, cuantumul pensiei de serviciu calculat conform art. 44 alin. (1) si (2) fiind diminuat cu câte 2% pentru fiecare an care lipseste din vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1);
d) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist si care la data pensionării nu mai dețin această calitate, cuantumul pensiei de serviciu prevăzut la art. 44 alin. (1) fiind diminuat cu câte 2% pentru fiecare an care lipseste din vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1) si va fi aplicat la media veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni anterioare lunii în care s-a solicitat pensionarea de către tot personalul aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, corespunzător ultimei funcții la bord deținute de persoana în cauză pe tipul respectiv de aeronavă civilă. Această medie va fi menționată în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia, potrivit art. 44 alin. (2).
cum și din Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, respective Art.11:
Articolul 11
În sensul Legii, beneficiază de pensie de serviciu următoarele categorii de persoane, dacă au desfășurat activitate ca personal aeronavigant:
a) piloții, insoțitorii de bord, parașutiștii și personalul de inspecție în zbor, care au vârsta de minimum 50 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 20 de ani;
b) navigatorii, mecanicii și/sau inginerii de bord naviganți, operatorii radionaviganți, inginerii de receptie și control aeronave și inginerii de recepție și control mijloace PNA-TC, care au vârsta de minimum 52 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 25 de ani de activitate;
c) persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la lit. a) sau b), după caz, și care la data solicitării pensiei de serviciu nu mai dețin calitatea de personal aeronavigant;
d) personalul aeronavigant care, după data intrării în vigoare a Legii, își pierde total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, a unei boli profesionale sau a unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără condiție de vârstă sau vechime; e) personalul aeronavigant care, înainte de data intrării în vigoare a Legii, și-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, a unei boli profesionale sau a unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără condiție de vârstă sau vechime; f) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronavigant, care la data solicitării pensiei de serviciu dețin această calitate și îndeplinesc condițiile de vârstă prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a) sau b) din Lege, după caz;
g) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronavigant, care la data solicitării pensiei de serviciu nu mai dețin această calitate, dar îndeplinesc condițiile de vârstă prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a) sau b) din Lege, după caz;
h) personalul aeronavigant care la data intrării în vigoare a Legii este pensionar pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii sau conform prevederilor Legii nr. 89/2004 privind unele măsuri de protecție sociala acordate, ca urmare a restructurării Societății Comerciale TAROM - S.A., personalului aeronautic civil ori pensionar pentru pierderea totală a capacității de muncă, respectiv pensionar de invaliditate încadrat în gradul I sau II în sistemul public de pensii și care îndeplinește condițiile prevăzute de Lege;
i) personalul aeronavigant din cadrul aviației civile de transport aerian, prevăzut la art. 4 lit. b) din Lege, a cărui funcție nu mai există la data intrării în vigoare a Legii, datorită evoluției tehnicii aeronautice și a concepției de exploatare la sol și în zbor a aeronavelor civile, care a realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronavigant și îndeplineste condițiile de vârstă prevăzute la lit. b). 

Domnule Prim Ministru VICTOR VIOREL PONTA,
Aşteptăm cu mare interes exprimarea publică a punctului Dumneavoastră de vedere. 

Cu stimă, 

Pilot comandant DORU VÂRLAN
Expert al Comisiei Europene (aeronautics)

Str. 1 decembrie No.260A, Sat Pleșești, Comuna Berca, Județul Buzău, 127043 România, email: varlandoru@gmail.com, varlan.doru@yahoo.com , Tel: +40 744 542944

NOTA CNSC: Va recomandam sa cititi cartea "O viata de aviator, asa cum a fost", autor Doru Varlan

Un comentariu:

  1. Felicitari pentru carte! Am itit cu mare placere pentru ca ma regasesc si eu in aceeasi generatie cu a dvs..
    Multa sanatate si mult succes!
    Sorescu Alexandru

    RăspundețiȘtergere